Gand de inceput de primavara

          Zilele trecute am participat la un curs de Hermeneutica. Mi-au ramas in minte ultimele cuvinte ale celui care vorbea: ”... sa te indragostesti de Scriptura si in lumina ei sa ii privesti pe oameni ca cei prin care poate Dumnezeu lucra. Si sa-i iubesti. Ce poate fi mai frumos?”
          Chiar asa.. Ce poate fi mai frumos?

Fresh start..

         Obsesia unui nou inceput.. Dorinta de a o putea lua de la capat atunci cand iti dai seama ca ai stricat totul. Ar putea oare acest ”Sa mai incerc o data” sa inceapa acum?

Cer deasupra Copoului si a gandurilor mele

Nu, nu suntem un vis, o intamplare, 

un lut de sine insusi framantat. 

Ci ne-a zidit o Minte creatoare, 

o-Ntelepciune fara de hotare. 

Exista Dumnezeu cu-adevarat! 

Nu, nu suntem jivine-ntunecate, 

gonite de un bici ne 'nduplecat. 

Ci noi avem un duh si-o libertate 

Si-o inima ce pentru ceruri bate. 

Exista Dumnezeu cu-adevarat! 

N-ar fi simtit in veci de veci tarana 

Surasul unui crin imaculat, 

de n-ar fi-ntins Atotstapanul mana 

sa umple-n noi de simtamant fantana- 

Exista Dumnezeu cu-adevarat! 

 (C. Ioanid)

Zbor

 Locul inimii noastre? Cine-l știe? Câți îl cer?

Vârtejul cugetelor noastre sălășluiește-n Cer

Și-n el lumina lină a Celui făr' de moarte.

Aspre prăpăstii se sparg în orice ins, 

Pe munții sufletului ninși de blesteme

Arde floarea minunilor – Rugul Aprins

Ce-n scrum preface spațiu și vreme. 

Doamne, spre locul: inimii noastre? Inimii Tale? 

'ndreptează

Pașii rugăciunii obosită de cale, 

Acolo unde deodată mintea se deșteaptă trează,

În amiaza Eternității Tale.

 (Vasile Voiculescu)

Toamna pe aleile Copoului

Cine-a numit
Auriu
Această culoare
A extazului frunzelor,
Această triumfătoare
Ţară a nimănui
Dintre viaţă şi moarte,
Această beatitudine
Învăluind în vegetala-i lumină
Pământul,
Cu mireasmă de fructe
Dezgolite pe crengi
În virginală
Şi grea impudoare?
Cine-a îndrăznit
Să dea un cuvânt
Celei mai limpezi
Şi-adânci nenumiri
Spre care curgem,
Nedemni de atâta speranţă,
Cu toţii,
Printre ciorchini înţelepţi
Şi zănatece ramuri subţiri?
Tăceţi!
Tăceţi şi-ascultaţi
Silabele ierbii foşnind
În lumină uscat -
Nici ea nu-ndrăzneşte
Să spună pe nume
Acestui ultim regat.
(Ana Blandiana)