Cad frunzele, cad ca din departare,
de parca vestejesc gradini in ceruri
cu gesturi de negare cad, de-a randul.
Iar noptile, cum cade greu pamantul
din toate stelele intr-o insingurare.
Noi toti cadem. Si mana asta, iata.
Caderea, vei, e-n toti si in oricine.
Si totusi este Unul care tine
nespus de bland, pe maini, caderea toata.
(Rainer Maria Rilke- Toamna)Si tot de la Rilke cetire:
N-ar trebui ca in sfarsit aceste cele mai demult dureri
in noi sa rodeasca? Nu este timpul ca, iubind,
sa ne eliberam de ce ne e drag si tremuratori sa-l depasim
precum sageata arcu-i invinge, pentru ca in salt adunata
sa devina mai mult decat ea insasi? Caci ramanere nu-i nicaieri.
(Elegia intai)
