Se afișează postările cu eticheta umbra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta umbra. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 martie 2016

Pasi

Aud cum păşeşte cineva după mine în lună
Şi pune seminţe de flori în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept – albăstrele,
Un pas greşit – mătrăgună.

Aud cum păşeşte cineva după mine în soare
Şi pune ouă de păsări în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept – turturele,
Un pas greşit – cântătoare.

Aud cum păşeşte cineva după mine-n vecie
Şi pune cuvinte în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept – ghilimele,
Un pas greşit – poezie.

Ana Blandiana