We speak with the lip, and we dream in the soul,
Of some better and fairer day;
And our days, the meanwhile, to that golden goal
Are gliding and sliding away.
Now the world becomes old, now again it is young,
But "The better" 's forever the word on the tongue.
At the threshold of life hope leads us in--
Hope plays round the mirthful boy;
Though the best of its charms may with youth begin,
Yet for age it reserves its toy.
(Friederich von Schiller)
Si Eminescu, pornind de la aceeasi poezie:
Cum mîngîie dulce, alină ușor
Speranța pe toți muritorii!
Tristeță, durere și lacrimi, amor
Azilul își află în sînu-i de dor
Și pier, cum de boare pier norii.
Precum călătorul, prin munți rătăcind,
Prin umbra pădurii cei dese,
La slaba lumină ce-o vede lucind
Aleargă purtat ca de vînt
Din noaptea pădurii de iese:
Așa și speranța — c-un licur ușor,
Cu slaba-i lumină pălindă —
Animă-ne-o dată tremîndul picior,
De uită de sarcini, de uită de nori,
Și unde o vede s-avîntă.
La cel ce în carcere plînge amar
Și blestemă cerul și soartea,
La neagra-i durere îi pune hotar,
Făcînd să-i apară în negru talar
A lumii paranimfă — moartea.
Și maicii ce strînge pruncuțu-i la sîn,
Privirea de lacrime plină,
Văzînd cum geniile morții se-nclin
Pe fruntea-i copilă cu spasmuri și chin,
Speranța durerea i-alină.
Așa marinarii, pe mare îmblînd,
Izbiți de talazuri, furtune,
Izbiți de orcanul ghețos și urlînd,
Speranța îi face de uită de vînt,
Și speră la timpuri mai bune.
Așa virtuoșii murind nu desper,
Speranța-a lor frunte-nsenină,
Speranța cea dulce de plată în cer,
Și face de uită de-a morții dureri,
Ploapele-n pace le-nchină.
Cum mîngîie dulce, alină ușor
Speranța pe toți muritorii!
Tristeță, durere și lacrimi, amor
Azilul își află în sînu-i de dor
Și pier, cum de boare pier norii.
Cu mentiunea ca:
All my hope on God is founded;
he doth still my trust renew,
me through change and chance he guideth,
only good and only true.
God unknown,
he alone
calls my heart to be his own.
Pride of man and earthly glory,
sword and crown betray his trust;
what with care and toil he buildeth,
tower and temple fall to dust.
But God's power,
hour by hour,
is my temple and my tower.
God's great goodness aye endureth,
deep his wisdom, passing thought:
splendor, light and life attend him,
beauty springeth out of naught.
Evermore
from his store
newborn worlds rise and adore.
Daily doth the almighty Giver
bounteous gifts on us bestow;
his desire our soul delighteth,
pleasure leads us where we go.
Love doth stand
at his hand;
joy doth wait on his command.
Still from man to God eternal
sacrifice of praise be done,
high above all praises praising
for the gift of Christ, his Son.
Christ doth call
one and all:
ye who follow shall not fall.
(Robert Bridges)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu